Fetița a fost luat repede undeva în spatele meu în timp ce un doctor probabil o resuscita. Am încercat să mă întorc pentru a o vedea dar nu am avut această șansă de a-i vedea vreodată fața sau de a o ține în brațe. O asistentă a apărut într-o parte și m-a întrebat ce nume vreau să-i pun fetiței ca ei să o poată boteza. Le-am spus că numele ei este Natalie. (…)
Am rămas în spital pentru câteva zile și a fost o agonie să aud copiii altor mame plângând. Mi s-a spus că fetița ar putea fi înmormântată, dar fără vreun ritual funerar. Încă mă întreb de ce nu ni s-a dat posibilitatea să alegem. După ce m-am mutat în Scoția, după mulți ani, m-am reîntors în orașul Derby, într-o vacanță.
Am vizitat biroul de la cimitirul Nottingham Road și am rugat-o pe doamna de acolo să verifice registrul pentru a vedea dacă fiica mea a fost înmormântată în cimitir. A găsit numele Nataliei și data de naștere și mi-a arătat zona unde copilul a fost așezat pentru a se odihni în pace. Nu era un loc exact, de aceea, eu împreună cu soțul meu am ales un loc în fața unui perete, lângă un copac. Într-o vizită ulterioară am așezat o cruce mică realizată de soțul meu, pe care am scris: «Natalie Woodford 9.1.64 Aici pentru o zi».
Douăzeci și patru de ani mai târziu, a doua mea fată a născut prematur o fetiță care a murit după trei zile. Lucrurile s-au schimbat. O doamnă a stat cu noi, a botezat-o, a lăsat-o pe fiica mea să-și țină copilul în brațe și ne-a permis să facem fotografii. Henrietta a beneficiat de un ritual funerar și a fost înmormântată la cimitirul Weston-On-Trent, din Derby.
Anul acesta, Natalia ar fi avut 54 de ani, dar este important faptul că sunt în stare să mă reîntorc în orașul Derby în fiecare an și să pun flori la mormântul ei. Am plantat câteva mănunchiuri de ghiocei, iar mormântul arată frumos în fiecare primăvară.
(Pat Anthony, Marea Britanie)