„Nădăjduiesc doar în bunătatea și iubirea nemăsurată a lui Dumnezeu”

De 27 de ani port în suflet o durere ca o rană deschisă, pentru care cred că doar în mila lui Dumnezeu se poate afla leacul. Prima mea sarcină a fost gemelară. S-a dovedit a fi greu de dus pentru un organism firav, care muncea în casă, în grădină și făcea naveta la facultate. În aceste condiții, însoțite de multă neștiință și lipsă de informare, nașterea s-a declanșat prematur, la 7 luni. La maternitate medicul de gardă a considerat că, fiind doi copii mici, nu are rost să mă mai „taie”, adică să îmi facă operație de cezariană și, prin urmare, a lăsat ca nașterea să se producă natural. În răstimpul celor 20 de ore de așteptare, unul dintre copii a murit asfixiat în pântecele meu, deci am născut un copil mort și unul viu. A fost un șoc emoțional foarte mare, pentru că au apărut două probleme imense: un copil mort și unul viu care avea, după prognosticul medicilor, doar 1% șansă de supraviețuire.

Acest moment greu din viața noastră ne-a găsit foarte nepregătiți. Neștiind ce să facem cu copilul mort și din cauza faptului că nu exista la acea vreme o reglementare în acest sens, l-am lăsat la spital și a fost incinerat. Ne-am îndreptat „aproape” toată atenția și rugăciunea spre copilul viu. Spun „aproape” toată atenția pentru că nu puteam ignora nici tragedia celuilalt copilaș. Au fost și sunt lacrimi amare, sentimente puternice de vinovăție și mult zbucium sufletesc.

Am fost foarte impresionată, în sensul bun al cuvântului, să aflu că Biserica Ortodoxă Română a elaborat recent o rânduială de înmormântare și de pomenire a copiilor avortați spontan și a celor care mor la naștere. Așadar, oricât de greu și dureros ar fi momentul înmormântării unui copilaș care nu a văzut lumina zilei în această lume, este un gest bun și firesc să se facă aceste rânduieli, deoarece uitarea și nepăsarea sunt străine de sufletul unui creștin și nu reprezintă niciodată soluții ale problemei. Pentru sufletul acestui copilaș aprind o lumânare și nădăjduiesc doar în bunătatea și iubirea nemăsurată a lui Dumnezeu. Mult mai strânsă legătură ar fi fost însă între noi și el, dacă aprindeam această lumânare și rosteam o rugăciune la mormântul lui.

(I. C., orașul Siret, jud. Suceava, ianuarie 2019)